luni, 5 decembrie 2022

Savarine vegane cu ciocolata

 

 


Savarine cu ciocolata am tot vazut pe facebook si desi m-au tentat la prima vedere, am tot amanat sa le fac. Ei bine, pentru veganul meu, am pregatit savarine cu ciocolata, varianta adaptata pentru vegani. Urmeaza si varianta de dulce, pentru ca au fost foarte bune.

Ingrediente: (pentru 12 bucati)

-300 g faina

-2 linguri cu varf cacao

-250 ml lapte de cocos (sau orice alt lapte vegetal)

-1 lingura zahar

-30 ml ulei de floarea soarelui

-putina sare

-1 plic drojdie uscata

Aluatul pentru savarine se face foarte usor. Se incalzeste putin laptele, se adauga zaharul si drojdia, se amesteca si se lasa sa se umfle cam 10-15 minute. 

Apoi se toarna maiaua peste faina amestecata cu pudra de cacao, se adauga uleiul si se amesteca cu o lingura pana se omogenizeaza. Se lasa aluatul sa creasca o ora, dupa care cu o lingura se repartizea in forme de savarina unse cu unt si tapetate cu faina.

Eu am ales forma de silicon, pentru mini gugulufuri. Chiar daca savarinele nu arata precum cele clasice, mie imi place aceasta forma, in primul rand pentru ca nu trebuie unsa si prajiturile se scot usor, fara sa se lipeasca.

Dupa ce repartizam aluatul in forme, mai lasam sa creasca 20 minute, apoi le coacem in cuptorul preincalzit la 170 g pentru 40 minute. 


Sirop:

-400 ml apa

-200 g zahar

-1 fiola esenta de rom


Se fierbe apa cu zaharul pana cand se topeste zaharul. Se adauga esenta de rom si dupa ce siropul se raceste , se scufunda fiecare savarina in sirop. Eu iau fiecare savarina si o scufund de doua-trei ori in sirop, sa fie bine imbibata cu sirop. Apoi, cu o lingura repartizez siropul ramas in orificiile savarinelor. Pana la urma acesta e farmecul savarinelor, sa fie bine insiropate.

Decor de ciocolata:

-100 g ciocolata neagra de post

-1 lingura cu varf crema de cocos  

Am topit ciocolata pe baie de aburi, impreuna cu crema de cocos si am uns marginile cojilor de savarine .Am pastrat cam doua linguri de ciocolata topita pe care am pus-o intr-o punga careia i-am taiat varful si am spritat peste savarinele decorate cu frisca.

Decor frisca:

-150 g frisca lichida indulcita Meggle

150 g crema de cocos din conserva

-1/2 fiola esenta de vanilie

Acesta e laptele de cocos pe care il folosesc pentru prepararea cremelor vegane. La o crema ganache, merge perfect. Daca vreau sa obtin o frisca pentru decorat, o combin cu o frisca vegetala (1/2 frisca, 1/2 lapte de cocos). Nu am incercat sa bat doar laptele de cocos. Dar timpul nu e pierdut. Pentru ca Alex nu vrea sa revina la sentimente mai bune fata de produsele de origine animala. Desi, savarinele cu frisca naturala sunt mult mai bune. 


 Asadar, am cantarit 150 g lapte de cocos (doar partea de deasupra, nu si apa) si 150 g frisca Meggle. Am adaugat 1/2 fiola esenta de vanilie si am mixat pana a rezultat o spuma ferma, cu care am decorat savarinele. Apoi am pus frisca intr-un posh cu varf stelat si am decorat savarinele.

 













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru sfaturi, sugestii, comentarii decente. Mesajele anonime, indecente, injurioase nu vor fi publicate.