sâmbătă, 29 ianuarie 2022

Rulada de biscuiti cu crema de cocos

 

Azi va propun un desert rapid si atat de simplu incat oricine pote sa-l faca atunci cand vrea ceva dulce dar nu e foarte talentat si nici nu vrea sa stea prea mult in bucatarie. Ai mei au cerut azi salam de biscuiti si pentru ca aveam multi biscuiti in camara, am facut si aceasta rulada de biscuiti cu crema de cocos.

Ingrediente:

-300 g biscuiti petit beure

-2 linguri zahar pudra

-3 linguri cacao

-1/2 fiola esenta de rom

-150-200 ml lapte


Biscuitii se pun intr-un chopper si se maruntesc. Peste biscuiti se adauga cacao, zaharul pudra, esenta de rom si laptele. Nu adaugati de la inceput tot laptele pentru ca s-ar putea sa nu fie nevoie. Se amesteca pana se obtine o compozitie usor lipicioasa dar pe care o vom putea modela. O lasam deoparte si ne ocupam de crema de cocos.

Crema de cocos

-120 g unt moale 

-80 g zahar pudra

-1/2 fiola esenta de vanilie

-120 g fulgi de cocos

-2-3 linguri lapte


Mixam untul moale impreuna cu zaharul pudra. Adaugam fulgii de cocos, esenta de vanilie si 2-3 linguri de lapte. Crema nu trebuie sa fie foarte moale.

Pe o folie alimentara intindem biscuitii intr-o foaie dreptunghiulara. Cel mai simplu e sa puneti pe folie toata compozitia de biscuiti, sa o acoperiti cu o alta folie alimentara sau cu hartie de copt si sa o intindeti cu sucitorul. Peste biscuiti intindeti crema de cocos, apoi cu ajutorul foliei rulati strans. Puneti rulada invelita in folie alimentara in frigider pentru minim 2 ore, dupa care puteti indeparta folia si decorati rulada cu putina ciocolata topita. Feliati rulada si serviti langa o cafea buna.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru sfaturi, sugestii, comentarii decente. Mesajele anonime, indecente, injurioase nu vor fi publicate.