Deserturile cu sos caramel sunt delicioase si ii plac foarte mult lui Alex. Caramel vegan am mai facut cu alte ocazii, cu frisca vegetala Meggle. Dar pentru ca am vrut ceva mai natural, am incercat sa fac un sos caramel cu lapte de cocos.
Caramelul a iesit exact cum se vede in poza. Seamana foarte bine cu sosul caramel obtinut din frisca naturala. Textura este usor diferita si parca aduce a jeleu . Dupa racire se intareste si pentru a putea fi folosit la decorat deserturi, e suficient sa incalziti la microunde, timp de 30 de secunde.
Ingrediente:
-200 g zahar
-1 lingura apa
-1 lingura ulei de cocos
-1 conserva lapte de cocos
Zaharul si apa se pun intr-o cratita, pe foc mic si se lasa pana se caramelizeaza zaharul si capata o culoare de chihlimbar. In momentul in care incepe sa se caramelizeze, amestecati usor cu o lingura. Atentie sa nu se arda, pentru ca va deveni amar.
Dupa ce zaharul s-a caramelizat, se adauga uleiul de cocos si laptele din conserva. Se lasa sa fiarba, amestecand din cand in cand pana se topesc toate bucatile de zahar caramelizat si vom obtine o crema fina, fara bucati de zahar.
Dupa ce se raceste putin, se toarna caramelul intr-un borcan. Dupa racirea completa, se pastreaza in frigider, chiar si 2-3 saptamani.
Cum
spuneam mai sus, va avea consistenta asemanatoare cu a unui jeleu,dar
se poate incalzi si se va putea folosi ca orice sos caramel. Are o
usoara aroma de cocos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc pentru sfaturi, sugestii, comentarii decente. Mesajele anonime, indecente, injurioase nu vor fi publicate.