duminică, 13 iunie 2021

Pastrav cu legume la cuptor

 

Azi va aduc o reteta delicioasa de pastrav pe pat de legume, la cuptor. Trebuie sa va spun ca mie cel mai mult imi place pestele prajit. Simplu, condimentat cu sare si piper si dat prin faina alba sau faina de malai. Dar, aceasta varianta de pastrav la cuptor, imi place foarte tare si e si mai sanatos si mai putin caloric decat pestele prajit. In general nu suntem mari consumatori de peste, dar atunci cand cumpar peste, aleg in primul rand pastravul, dorada, salaul de Nil sau somonul. Ultimul mai rarut ca e scump. :)

Ingrediente:

-2 pastravi 

-1 ceapa mare

-1 morcov

-2 ardei 

-2 rosii

-ardei iute

-5-6 catei de usturoi

-ulei de masline

-sare, piper

-putin patrunjel verde


Pastravul se curata de solzi si se spala .(eu am cumparat pastravi eviscerati, pentru ca nu ma incanta ideea de a cumpara peste viu, pe care apoi trebuie sa-l eviscerez eu). 

Se sareaza si pepereaza. La peste se foloseste in general ceva mai multa sare decat la orice alt tip de carne. 

Legumele se curata, se spala. Ceapa se taie solzisori. Ardeii se taie fasii iar morcovul rondele subtiri. Se caleste ceapa cu ardeiul si morcovul in ulei de masline, pana cand legumele se inmoaie putin. Se adauga rosiile taiate cubulete, ardeiul iute  si usturoiul . 

Se pun legumele calite intr-un vas termorezistent si se asezoneaza cu sare si piper. Peste legume se aseaza cei doi pastravi care se cresteaza si se stropesc cu putin ulei de masline. Se acopera tava cu folie de aluminiu si se introduce in cuptorul preincalzit la 180 C, timp de 30 minute. Apoi se indeparteaza folia si se mai lasa in cuptor 10 minute (ultimele 5 minute am lasat doar rezistenta de sus, sa se rumeneasca frumos).  Se serveste cu garnitura preferata (eu am optat pentru niste cartofi noi fierti si stropiti cu putin unt si presarati cu patrunjel verde). Desigur, si un pahar de vin alb alaturi.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru sfaturi, sugestii, comentarii decente. Mesajele anonime, indecente, injurioase nu vor fi publicate.