luni, 28 noiembrie 2016

Prajitura "Arlechino"


Reteta o am de vreo 20 de ani , dar prajitura n-am facut-o niciodata pana acum. Saptamana trecuta am vazut prajitura postata de Sara Mike si mi-am amintit de ea. Ce pot sa spun, daca va plac retetele clasice ale bunicilor si mamelor, probabil va va placea aceasta prajitura. Eu prefer retetele mai moderne. :P Si cred ca vor mai trece vreo 20 de ani pana am sa refac aceasta prajitura. Nici aspectul nu ma multumeste, glazura s-a crapat si prajitura se taie destul de greu. Spre surprinderea mea insa, i-a placut foarte mult lui Alex, desi el nu e fanul acestor tipuri de prajituri.


Ingrediente foi:
-600 g faina
-250 g unt
-150 g zahar pudra
-3 oua
-2 linguri smantana (am pus iaurt grecesc 10% grasime)
-1 plic drojdie uscata
-1 plic praf de copt

Umplutura:
 -1 borcan gem de capsuni

-500 g rahat
-3 albusuri
-100 g zahar
-250 g nuca macinata 

Glazura:
-3 galbenusuri
-100 g zahar pudra

Intr-un vas incapator se pune faina, zaharul pudra, drojdia uscata si praful de copt si se amesteca. Se adauga untul rece taiat cubulete si cu ajutorul degetelor, se amesteca pana cand capata un aspect nisipos. Se adauga ouale batute si iaurtul gras sau smantana. Se amesteca pana se obtine un aluat. (Nu trebuie framantat mult.) Bila de aluat se inveleste in folie alimentara si se pune in frigider pentru o ora. Dupa acest timp, aluatul se scoate din frigider si se imparte in 4 parti egale din care se intind 4 foi.
Intr-o tava (20/30 cm) se pune hartie de copt si se intinde prima foaie. Peste prima foaie se pune gemul de capsuni, apoi se intinde a doua foaie. Peste a doua foaie se pune rahat, astfel incat sa se acopere toata foaia. Peste rahat se pune a treia foaie, iar peste foaie se intinge bezeaua cu nuca. Pentru bezea, se bat albusurile spuma tare, se adauga zaharul si se bat in continuare pana se topeste zaharul si rezulta o bezea lucioasa si tare, apoi se adauga nuca macinata. (Eu va sfatuiesc ca in cazul in care veti face prajitura, sa macinati nuca. Eu am tocat-o cu cutitul si cred ca n-a fost o idee buna. Prajitura s-a taiat mai greu din aceasta cauza . )
Se pune apoi ultima foaie si se inteapa din loc in loc cu o furculita pentru a nu se umfla la copt. Se coace prajitura cam 45-50 minute la foc mic in cuptorul preincalzit, pe treapta a doua a aragazului, apoi se scoate si se puneglazura din galbenusurile batute cu zahar pudra si se mai coace prajitura cu tot cu glazura timp de 10 minute. Se lasa sa se raceasca si apoi se taie in dreptunghiuri.






joi, 24 noiembrie 2016

Clatite cu pui si ciuperci Sun Food


Aceste clatite delicioase le-am facut cu o luna in urma si...pur si simplu am uitat sa postez reteta pe blog. Si uitandu-ma intr-o zi peste retetele Sun Food, am observat ca imi lipseste aceasta reteta de pe blog.

Ingrediente clatite:
 -250 g faina
-2 oua
-1/2 lingurita sare
-300 ml lapte
-2 linguri ulei
-200 ml apa minerala

Se pun toate ingredientele intr-un bol si se amesteca cu mixerul, pana rezulta o compozitie omogena si matasoasa. Eu clatitele le fac dupa ochi in general, astfel ca daca dupa ce amestec toate ingredientele, aluatul mi se pare prea gros, mai adaug apa sau lapte. Se coc clatitele pe ambele parti, intr-o tigaie antiaderenta si se pun una peste alta. Dupa ce se racesc, se pot umple.

Umplutura:
-1 caserola carne tocata de pui (850 g a avut caserola mea)
-1 ceapa
-2 catei de usturoi
-sare
-piper
-boia de ardei iute
-cimbru
-300 ml suc de rosii

Ceapa si usturoiul se toaca marunt si se calesc in ulei. Se adauga carnea si se caleste pana cand isi schimba culoarea. Se adauga sarea, piperul, boiaua iute si cimbrul, se toarna sucul de rosii, se amesteca si se fierbe aproximativ 10 minute, pana cand carnea este gatita si apa s-a evaporat.

Sos de ciuperci
-1 borcan de ciuperci Sun Food
-1 lingura ulei de masline
-200 ml smantana pentru gatit
-200 ml lapte
-sare
-piper
-patrunjel verde
-1 catel de usturoi

Usturoiul zdrobit se caleste in uleiul de masline, dupa care usturoiul se poate indeparta. Avem nevoie doar de putina aroma. Se adauga ciupercile scurse de apa, smantana dulce (nu fermentata!), laptele, sarea si piperul si se fierbe sosul cateva minute. Din momentul in care incepe sa fiarba, se lasa 2-3 minute si e gata. Nu e nevoie de mai mult timp daca folositi ciuperci conservate. La final se adauga patrunjel verde (eu am pus congelat) .
Se ia o clatita, se pune o lingura de umplutira, apoi cu ajutorul unor inele de ceapa se "leaga" clatita sub forma unei boccelute. In farfuriile in care vom servi clatitele, se pun 2 linguri de sos de ciuperci, peste sos se pune bocceluta de clatita si se serveste. Puteti servi clatitele ca si aperitiv sau ca si fel principal. Puteti rula clatitele si asemeni sarmalelor, daca nu va place metoda mea de prezentare sub forma de boccelute.
Enjoy!





Bomboane "after eight"


Azi va propus sa va rasfatati cu niste bomboane de ciocolata amaruie cu crema de ciocolata alba si menta, ceva ce aduce cu celebra tablteta de ciocolata "after eight".

Ingrediente: (15 bucati)
- 100 g ciocolata amaruie
-80 g ciocolata alba
-1 lingura sirop concentrat de menta
-50 ml frisca lichida

Pentru aceste bomboane foarte usor de facut, m-am folosit de o cutie goala de toffifee, dar foarte bine puteti folosi si forme de silicon cum sunt cele speciale pentru ciocolata.
Ciocolata neagra se rupe bucatele si se topeste pe baie de aburi, apoi cu o lingurita se pune in fiecare orificiu si cu o pensula se intinde un strat de ciocolata in toate formele. Se pune cutia in congelator 5 minute, dupa care se mai intinde un strat de ciocolata, avand grija sa pastrati si pentru a acoperi crema de menta cu ciocolata alba.
Ciocolata alba se rupe in bucatele, se topeste pe baie de aburi impreuna cu 50 ml frisca lichida, se adauga siropul concentrat sau esenta de menta si se omogenizeaza. Crema obtinuta se repartizeaza in forme, peste ciocolata intarita si din nou se introduce forma/cutia in congelator pentru 10 minute, apoi deasupra se pune ciocolata neagra ramasa si din nou se pune forma in congelator 10 minute.





duminică, 20 noiembrie 2016

Melcisori cu mere


Ingrediente aluat:
-550 g faina 
-100 g zahar
-3 galbenusuri
-200 ml lapte
-1 plic zahar vanilat
-coaja rasa de la o lamaie
-50 g unt
-3 linguri ulei
-1 plic drojdie uscata
Umplutura:
-6 mere
-4 linguri zahar
-1 lingura amidon
-1 lingurita scortisoara
In cuva masinii de paine se pun mai intai laptele caldut, untul moale, uleiul, galbenusurile, zaharul, vanilia, coaja de lamaie, faina si in final drojdia, avand grija sa nu intre in contact cu ingredientele lichide. Se seteaza masina de paine pe programul de framantare si dospire, care la masina mea e programul 8 si timp de 1 ora si 30 minute ea isi va face treaba. 

Merele se curata si se taie cubulete. Se amesteca cu zaharul si se calesc putin pana incep sa se inmoaie si sa lase zeama. Se adauga amidonul, scortisoara si se amesteca in continuu pana cand incepe sa capete consistenta unei budinci.

Aluatul se intinde intr-o foaie dreptunghiulara, se pun merele, se ruleaza si se taie in 12 bucati egale. Melcisorii se pun in tava pe hartie de copt si se mai lasa 20 minute sa creasca. Se coc apoi in cuptorul preincalzit, aproximativ 30-35 minute, apoi se scot si se pudreaza cu zahar.






joi, 10 noiembrie 2016

Mini gugulufuri cu ciocolata si frisca


Aceste prajiturele aromate si gustoase ne-au placut tare mult. Combinatia ciocolata, portocala, frisca e una mai mult decat reusita. De fapt am folosit o reteta de cupcakes cu ciocolata, dar le-am copt in forma de mini guguluf. O idee geniala, pentru ca au iesit niste cupcakes cu umplutura de ciocolata si mot de frisca. Pacat ca au fost prea putine :P , am facut doar 10 bucati.

Ingrediente:
-2 oua
-100 g zahar
-100 g unt topit
-125 g iaurt gras (Zuzu Max 10%)
-1 lingurita rasa bicarbonat de sodiu
-150 g faina
-50 g cacao
-1 lingurita praf de copt
-coja rasa de la o portocala
-sucul de la o jumatate de portocala

Ganache de ciocolata:
-100 g ciocolata neagra
-100 ml smantana pentru frisca

Decor:
-200 g smantana pentru frisca
-2 linguri zahar pudra
-coji de portocale confiate

Intr-un bol se pun untul topit, ouale, iaurtul, zaharul, sucul si coaja de portocale, bicarbonatul de sodiu si se mixeaza. Se adauga apoi faina amestecata cu cacao si praful de copt si zaharul vanilat si se amesteca cu mixerul pana cand compozitia devine omogena si capata o consistenta destul de vartoasa. Compozitia se pune in forma de silicon pentru gugulufuri, sau se poate pune in cosulete pentru muffins. Mie mi-au iesit 10 bucati. Se coc maxim 20-25 minute, pentru ca altfel devin prea uscate. Ele trebuie sa ramana moi si umede in interior. Se lasa sa se raceasca, dupa care se pot umple cu crema si orna dupa preferinta.
Pentru crema ganache, am topit pur si simplu ciocolata si am adaugat smantana pentru frisca, am amestecat si am umplut formele. Am pus prajiturile in frigider o ora, dupa care le-am ornat cu frisca.
Smantana pentru frisca de la Dorna e cea mai buna din cate am incercat pana acum. Am mai folosit Pilos si  Sanlacta, dar acestea din urma sunt prea lichide si nu se pot bate intr-atat incat sa se poata folosi la ornat.
Smantana pentru frisca trebuie sa fie rece, bolul in care bateti frisca sa fie rece si paletele mixerului sa fie reci si atunci cu siguranta veti obtine o frisca bine batuta, care sa nu se taie si nici sa nu se faca unt si sa puteti orna prajiturile cu ea.  
Asadar, se bate frisca, se adauga zahar pudra sau vanilat, se pune frisca intr-un posh si se decoreaza prajiturile. Deasupra se pun bucati de coji de portocale confiate.






marți, 8 noiembrie 2016

Chiftelute din paine


Chiftelutele acestea le-am facut intr-o zi cand am constatat ca am aproape o paine intreaga, cumparata cu trei zile in urma si care daca nu s-a mancat, cel mai probabil ar fi sfarsit in cosul de gunoi. Asa ca , am reciclat painea, cuprinsa de sentimentul de vinovatie ca arunc atat de multa mancare, in timp ce unii n-au ce pune pe masa...Si asa au aparut aceste chiftelute care au fost pe placul tuturor. Ar fi mers un sos tzatziki langa ele, dar nu aveam castraveti acasa si era prea urat afara ca sa mai imbrac pitica si sa cobor la cumparaturi, asa ca le-am mancat cu un sos ketchup (facut de mine), usor picant.

Ingrediente:
-400 g paine
-250 ml lapte
-2 oua
-100 g cascaval
-5 bucati usturoi
-sare
-piper
-boia de ardei
-ulei pentru prajit

Painea se rupe in bucati si peste bucatile de paine se toarna laptele. Se lasa cateva minute pana cand painea va absorbi laptele, apoi se da prin masina de tocat carne. Peste paine se adauga ouale, cascavalul ras, usturoiul zdrobit, sarea, piperul, boiaua de ardei, se omogenizeaza si cu mainile umezite se formeaza chiftelutele care se prajesc in ulei. Se scot pe hartie absorbanta, se lasa sa se raceasca apoi se servesc cu salata sau cu sosurile preferate.




vineri, 4 noiembrie 2016

Prajitura cu gem si bezea



Pentru ca am camara plina cu gemuri si nu le mananca nimeni (anul viitor sigur nu mai fac :P ) si pentru ca am vrut altceva decat clatite, azi am facut o prajitura simpla cu gem si bezea. Prajitura aceasta e foarte simplu de facut si merge foarte bine cu alta umplutura in loc de gem, de esemplu cu mere. cu branza dulce si stafide, cu visine, prune, etc.

Ingrediente: 
-3 galbenusuri 
-180 g zahar 
-2 linguri ulei
-2 plicuri zahar vanilat Dr. Oetker
-coaja rasa de la o lamaie
-200 ml lapte
-200 gr faina
-1 plic praf de copt Dr. Oetker 

Bezea:
-3 albusuri
-100 g zahar
-1 lingura zeama de lamaie

Umplutura:
-1 borcn gem de capsuni

Galbenusurile se mixeaza cu zaharul si zaharul vanilat si uleiul, pana isi dubleaza volumul si se albesc. Se adauga apoi alternativ faina amestecata cu praful de copt si laptele. Se mixeaza pana cand devine o compozitie omogena de consistenta unei smantani groase.
Se toarna amestecul intr-o tava (20/30) tapetata cu hartie de copt si se coace prajitura aproximativ 20 minute. In timp ce prajitura se coace, pregatim bezeaua. Se bat albusurile spuma, apoi se adauga zaharul si se bat in continuare pana se topeste zaharul. In final se adauga zeama de lamaie, care are rolul de a face bezeaua crocanta la exterior si moale si pufoasa in interior. (Asta daca nu prindeti o zi ploioasa si umeda, ca se duce naibii toata bezeaua. :P )
Dupa cele 20 minute, se scoate prajitura din cuptor, se unge cu gemul de capsuni si se acopera cu bezea, apoi se introduce in cuptor pentru inca 10 minute, dupa care se intredeschide usa cuptorului si se mai lasa prajitura 10 minute sa se usuce bezeaua si sa nu se inchida prea tare la culoare. Vorbesc strict de cuptoarele simple de aragaz, cum am eu. La cele electrice probabil se procedeaza altfel.
Se lasa prajitura sa se raceasca, apoi se taie cu un cutit bine ascutit.
Tips: Gemul se poate amesteca cu nuca prajita si tocata grosier. La fel si in bezea se poate adauga nuca macinata si deja prajitura va fi cu mult mai buna.