joi, 20 aprilie 2023

Oladii rusesti

 


Oladii rusești. Seamănă foarte bine cu american pancakes, dar se fac diferit. Dar la gust sunt aproape identice. N-as putea spune care varianta imi place mai mult. Ambele sunt aromate, pufoase, simple si rapid de facut. Pentru ca aveam un chefir care statea cam de mult in frigider si urma sa expire peste doua zile, am facut rapid un desert pe placul tuturor.

Se pot adapta dupa gustul fiecaruia, pentru ca se pot servi cu orice toping. Eu am ales trei variante: Nutella, caramel si gem de capsune.

 Ingrediente:

-400 ml chefir 

-1 ou

 -1 lingura ulei

 -3 linguri zahar

 -1 linguriță bicarbonat de sodiu

-1 plic zahăr vanilat

 -250 g faina

-coaja de la o lămâie


Mod de preparare:

Intr-un bol se pune oul, chefirul, uleiul si cu un tel se amesteca bine. Se adauga apoi zaharul, bicarbonatul de sodiu, zaharul vanilat, coaja de lamaie si faina. Se amesteca foarte bine cu un tel, astfel incat sa nu se formeze cocoloase. 

Se unge o tigaie antiaderenta cu foarte putin ulei. Eu imi tort putin ulei int-un castron mic si cu o pensula ung tigaia dupa fiecare serie de oladii/pancakes/clatite. 

In tigaia incinsa si unsa cu putin ulei, se pune compozitie de oladii cu o lingura. Se coc pana cand incep sa apara mici bule la suprafata, apoi cu o paleta se intorc si se coc pe partea cealalta. 

Cam asta e tot, in maxim 30 de minute sunt gata. Ies suficient de multe din cantitatea de ingrediente de mai sus. Se pastreaza bine acoperite cu folie alimentara si sunt bune si a doua zi (daca mai raman).








marți, 11 aprilie 2023

Budinca de gris cu sos caramel

 

Dupa cum spuneam si in alte postari anterioare, m-am invatat sa combat risipa alimentara si sa "reciclez" unele alimente pe care nu le consumam ca atare. In acest caz, am folosit laptele pe care Daria il aduce uneori de la scoala. Spun 'uneori", pentru ca s-a intamplat sa imi spuna ca unii copii au luat mai multe cutii cu lapte si le-au spart si au stropit cu laptele sau au facut o bataie cu cornurile. 

Cred ca acest program "cornul si laptele" e unul complet inutil, sau nascocit pentru ca unele companii producatoare de lapte sa panificatie sa obtina niste bani frumosi din acest lucru. Cel putin in mediul urban, putini copii sunt intr-adevar nevoiti sa consume laptele si cornul primite la scoala. Si e pacat ca alti copii fara cei sapte ani de acasa sa isi bata joc de aceste alimente.

Dar, cand aduce Daria lapte, corn sau iaurt, mere, biscuiti, le transform in ceva bun, chiar delicios. La fel faceam si pe vremea cand Alex era elev. Va las cateva idei mai jos.

1. Pancakes cu iaurt

2. Papanasi cu iaurt 

3. Bake rolls

4. Crema de zahar ars 

5. Tarta cu mere

6. Gogosi cu iaurt 

7. Bilute zserbo 

Desigur, puteti sa folositi ingredientele la multe alte retete, in functie de preferinte si imaginatie (clatite, orez cu lapte, diverse budinci, etc). 

De aceasta data am facut o budinca de gris cu sos caramel. Asta pentru ca ne place caramelul si nu-mi lipseste niciodata din frigider. 

Ingrediente:

-600 ml lapte (3 cutii)

-120 g zahar

-1 plic zahar vanilat

-coaja rasa de la o lamaie

-4 oua

+

Topingul preferat pentru servit. Eu am folosit sos caramel, dar puteti folosi ciocolata, sos de fructe, gem, orice va place. 

Punem intr-un vas grisul, zaharul, zaharul vanilat si coaja de lamaie. Turnam laptele caldut in timp ce amestecam cu telul sa nu se formeze cocoloase. Fierbem grisul cu lapte la foc mic, amestecand in continuu. Lasam sa se raceasca, apoi adaugam cele 4 galbenusuri si omogenizam. La final adaugam albusurile batute spuma, pe care le vom incorpora cu grija, amestecand usor cu o spatula. Punem compozitia intr-o forma de silicon unsa cu unt sau intr-o tava de yena unsa cu unt si coacem budinca timp de 40 minute la 170 C, caldura sus-jos. Dupa ce s-a racit putin, rasturnam budinca pe un platou si o lasam sa se raceasca de tot, apoi servim cu topingul preferat.

Reteta caramelului o gasiti aici.














luni, 3 aprilie 2023

Cheesecake copt cu afine

 

Cheesecake-urile sunt poate cele mai delicioase, versatile, simple si rapide deserturi. (Asta daca nu tinem cont de timpul de asteptare.) In general prefer cheesecake-urile la rece, dar imi plac si cele coapte, cu multe fructe delicioase. Am preparat acest cheesecake si in varianta cu cirese sau Capsune si a fost delicios. Dar acum cu afine, mi-a intrecut asteptarile. 

Puteti sa il si decorati (vezi varianta cu capsune) si veti obtine un desert care se poate bate cu orice tort.

Ingrediente crusta:

-200 g biscuiti

-2 linguri zahar pudra

-1 lingura cacao

-100 g unt topit

 

Crema de branza:

-400 g crema de branza (am folosit Pilos)

-200 ml smantana pentru frisca (Pilos)

-3 oua

-150 g zahar

-coaja rasa de la o lamaie

-1 fiola esenta de vanilie

-1 lingura cu varf amidon 


Jeleu de afine:

-350 gafine congelate

-3 linguri zahar

-1 lingura cu varf amidon

Pentru crusta de biscuiti, se amesteca biscuitii macinati cu zaharul pudra si untul topit. Se pune acest amestec de biscuiti intr-o forma de tort (22 cm diametru) si cu un pahar se preseaza bine pe fundul formei.

Pentru crema, se pun toate ingredintele intr-un bol si se amesteca cu un tel. Nu folositi mixerul, nu e nevoie. Doar amestecati pana se omogenizeaza ingredientele si va rezulta o crema fina. 

Crema obtinuta se toarna peste crusta de biscuiti si se introduce forma de tort  in cuptorul preincalzit la 130C. Asadar, se pune forma de tort pe treapta a doua a cuptorului si se coace cheesecake-ul timp de 30 minute la 130C apoi se creste temperatura la 160C si se mai coace prajitura 30 minute, dupa care se scoate cheesecake-ul si cu o lingura se repartizeaza uniform deasupra jeleul de afine. Se mai coace inca 15-20 minute, dupa care se lasa sa se raceasca. Cel mai bine e sa pregatiti prajitura cu o seara inainte de a fi servita.

(Pentru jeleu, se pun afinele intr-o cratita si  se adauga zaharul.Se amesteca pana incep sa se inmoaie usor si zaharul incepe sa se topeasca. Se adauga amidonul si se fierbe la foc mic, amestecand in continuu pana se ingroasa ca o budinca.)