marți, 31 martie 2020

Paste carbonara


Pastele carbonara sunt preferatele noastre. Alex al meu e mare fan paste, as putea sa-i gatesc doar paste si le-ar manca mereu cu placere. Lasagna, paste bologneze, canelloni, pastitsio sau pur si simplu paste cu branza/cascaval, le mananca cu placere. Daria in schimb prefera pastele cu varza. :D Carbonara nu-i place. Nu-i nimic, mai are timp sa se obisnuiasca. :D
Pe net veti gasi zeci de variante de carbonara, care e varianta originala, cred ca nu mai stie nimeni. :) Eu m-am straduit sa nu ma abat prea tare de la ceea ce se spune ca ar fi originalul. Pana la urma nici nu conteaza foarte tare, ideea e sa gatim si sa mancam ceva ce ne place.

Ingrediente (3 portii):
-400 g paste
-250 g bacon
-3 oua intregi
-3 galbenusuri
-80 g parmezan ras
-80 g branza Edam 
 -piper macinat
-100 ml apa in care au fiert pastele

Mai intai, vreau sa va spun ca eu prefer carbonara cu tagliatelle, Alex prefera penne dar in principiu puteti folosi orice fel de paste. A, inca ceva, eu am pus si branza Edam pentru ca ne place gustul. Adevarul e ca nu ne dam in vant dupa gustul parmezanului ras de la Lidl. De asemenea, vreau sa va spun ca eu am calculat 1 ou intreg si 1 galbenus/portie. Sigur ca Alex de regula mananca portie dubla, :) dar oricum, sosul a fost suficient. 
Asadar, fierbem pastele in apa cu sare. 
Intre timp, intr-o tigaie antiaderenta, rumenim baconul. Intr-un bol, adaugam ouale si le batem cu un praf de sare si cu piper din belsug. Adaugam 100 ml apa in care au fiert pastele si 2/3 din branza rasa. 
Scurgem pastele si le punem in tigaie peste baconul rumenit. Adaugam sosul format din oua si parmezan si amestecam. Servim imediat cu parmezan ras presarat deasupra si cu putin piper proaspat rasnit.





 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru sfaturi, sugestii, comentarii decente. Mesajele anonime, indecente, injurioase nu vor fi publicate.