joi, 22 noiembrie 2018

Biscuiti Mickey si Minnie


Azi e despre cum ne jucam in bucatarie. Ce conteaza ca am intins si decupat de atatea ori aluatul, incat biscuitii si-au pierdut din fragezime, atata timp cat satisfactia se poate citi pe chipul fetitei mele?
Ideea era sa ne jucam si sa ne distram impreuna in bucatarie. Si asta am si facut. Iar Daria a rontait cu mare placere urechile lui Mickey.

Ingrediente:
-100 g unt moale
-80 g zahar pudra
-1 plic zahar vanilat
-1 galbenus de ou
-180 g faina
Untul moale se spumeaza impreuna cu zaharul pudra si zaharul vanilat. Se adauga apoi galbenusul de ou si jumatate din faina. Se omogenizeaza, apoi se lasa mixerul deoparte si se adauga restul de faina, framantand cu mana. Aluatul rezultat se infasoara in folie alimentara si se pune in frigider pentru o ora. Dupa acest timp, se scoate aluatul, se intinde intr-o foaie de aproximativ 3-4 mm, pe planseta usor infainata. Se decupeaza cu forme de biscuiti. Eu am folosit decupatoare cu stampila Mickey si Minnie (pe care le-am cumparat de pe Aliexpress) . Se pun biscuitii in tava pe hartie de copt si se coc aproximativ 12-15 minute (in functie de cuptor), sau pana observati ca devin usor aurii pe margini. Nu-i lasati prea mult, pentru ca vor deveni tari. Eu am topit o singura patratica de ciocolata neagra si cu ajutorul unei scobitori, am pictat ochii si nasucurile lui Mickey si ale lui Minnie, dar cred ca se pot decora foarte frumos cu royal icing colorat.





vineri, 16 noiembrie 2018

Prajitura Carpati


Prajitura Carpati e una din prajiturile care se gaseau in cofetarii chiar si pe vremea copilariei mele. Si era una din prajiturile mele preferate. Si am reusit sa fac si eu aceasta prajitura si sa-mi iasa exact gustul pe care il stiam. Ai mei au spus ca e perfecta. (Nu si aspectul, dar gustul cu siguranta e ceea ce trebuie sa fie.) Pe internet exista o serie de variante ale acestei prajituri, insa nici una nu mi-a placut in mod deosebit, de asta am si amanat atat de mult sa fac aceasta prajitura. Foile coapte pe dosul tavii, plus crema fiarta cu lapte, faina si zahar ars nu sunt tocmai pe gustul meu. Si nici nu-mi amintesc de prajitura Carpati altfel decat cu crema de ciocolata si aroma de rom. 
De asta am preferat o varianta cu foi de pandispan si o crema de ciocolata asemanatoare celei de la tortul Dobos. Si fiind foi de pandispan, prajitura se face mult mai repede si nu e nevoie sa asteptam pana a doua zi, sa o savuram langa o cafea. 

Ingrediente foi:
-3 oua
-60 g zahar
-60 g faina
-20 g unt

Ouale se separa si albusurile se bat spuma cu un praf de sare. Se adauga zaharul si se bate in continuare pana se topeste zaharul si rezulta o bezea ferma si lucioasa. Se adauga apoi galbenusurile si untul topit si racit, apoi se lasa mixerul deoparte si se adauga faina, amestecand cu o lingura, avand grija sa nu se lase compozitia. Se toarna apoi copozitia in tava de la aragaz, tapetata cu hartie de copt si se coace blatul aproximativ 15 minute. Procedam intocmai si pentru cel de-al doilea blat. Le lasam sa se raceasca, apoi taiem fiecare blat in trei fasii egale, obtinand astfel sase blaturi.

Crema:
-2 oua
-180 g zahar
-250 g unt
-2 linguri cu varf cacao
-90 g ciocolata amaruie minim 50% cacao
-1 lingurita esenta de rom

Intr-un vas rezistent la caldura, mixam ouale cu zaharul , pana isi dubleaza volumul si zaharul se topeste, apoi punem vasul pe baie de aburi, amestecand in continuu pana cand crema de oua incepe sa se ingroase. Luam vasul de pe foc si amestecam cu mixerul pana cand se raceste. Ciocolata se rupe in bucati si se topeste la microunde, avand grija sa nu se supraincalzeasca. Apoi adaugam ciocolata topita peste crema de oua si amestecam pana se omogenizeaza. Lasam apoi crema de ciocolata si oua sa se raceasca.
Intr-un bol mixam untul pana devine spumos si adaugam cacaoa, esenta de rom si amestecam, apoi adaugam treptat crema de ciocolata si mixam pana obtinem o crema fina, omogena si lucioasa.
Asamblare:
Pe o tava asezam prima foaie, punem 2 linguri de crema si o repartizam uniform pe toata suprafata blatului, asezam urmatoarea foaie, din nou crema si tot asa pana asezam si cea de-a sasea foaie. Pastram intr-un bol 2 linguri de crema, pe care o vom folosi dupa ce vom taia prajitura pe diagonala.
Punem prajitura in frigider pentru 2 ore, dupa care o scoatem si cu un cutit bine ascutit, o taiem pe diagonala, obtinand doua triunghiuri. Nu am poze cu aceasta etapa, pentru ca ma grabeam, pitica se tot invartea pe langa mine, dar data viitoare voi face.
Atentie la aceasta etapa, ca eu am gresit. Mai intai am taiat fasia in doua sa-mi fie mai usor la taiatul pe diagonala, dar prima bucata am taiat-o gresit, drept pentru care m-am trezit cu o prajitura foarte inalta. :)) Dar nimeni n-a fost deranjat de acest aspect. A doua bucata am taiat-o coresct si mi-a iesit (aproape) ce trebuia sa iasa. Pentru ca la aspect se mai poate lucra, dar pentru prima ocazie, a iesit destul de bine. Gustul e oricum perfect si va recomand sa incercati varianta aceasta de Carpati si cu siguranta nu veti regreta.
Enjoy!







duminică, 4 noiembrie 2018

Fursecuri arabesti


 
Am vazut intr-una din zile pe facebook un filmulet cu o reteta de fursecuri minuscule si dragalase, formate cu furculita. O reteta de fursecuri arabesti cu aluat fraged , umplute cu o pasta din curmale, stafide, nuci si scortisoara. Puteti vedea filmuletul de unde m-am inspirat,
 aici .

Ingrediente aluat fraged:

-200 gr unt la temperatura camerei
-1 cana de ulei
-1 ou
-1 linguri iaurt grecesc
-1/2  cana de zahăr pudra
-1 lingurita esenta de vanilie
-4 - 4.5 căni de făină

Ingrediente umplutura:


-1 ceasca de nuci
  -1 ceaşcă de stafide
-15 bucati curmale fara samburi
-o linguriţă rasa de scorţişoară


NOTA: in reteta tradusa scrie de "o cana de ceai" de ulei, zahar, faina, etc. Eu am masurat ingredientele cu o cana de cca 200 g. Important e sa masurati toate ingredientele cu acceasi cana.

Pentru aluatul fraged se spumeaza untul moale cu zaharul pudra. Se adauga uleiul, esenta de vanilie, oul si iaurtul si in final faina. Va rezulta un aluat fin si cremos, dar care trebuie sa fie usor de modelat. Daca vedeti ca e prea lipicios, mai adaugati putina faina.

Pentru umplutura, se pun ingredientele in vasul blenderului vertical si se mixeaza la viteza maxima 3-4 minute, pana rezulta o pasta usor de modelat. Din pasta obtinuta formam atatea bilute mici cate avem formate din aluatul fraged. 
Si acum urmeaza distractia. :) Luam o furculita si o bila de aluat. Bilei ii dam o forma alungita si o intindem pe dosul furculitei. Punem o biluta de umplutura si rulam. (Cel mai bine e sa urmariti filmuletul si sa vedeti exact procedeul.) Asezam fursecurile in tava pe hartie de copt, lasand cam 1 cm distanta intre ele. Oricum fursecurile nu vor creste prea mult. Le coacem in cuptorul preincalzit, pe treapta a doua a aragazului, cam 25 minute. Dar dupa 20 de minute verificati fursecurile, ridicati unul si daca observati ca e auriu pe partea de jos, atunci sunt gata. Ele trebuie sa ramana albe deasupra. Puteti sa le pudrati cu zahar sau sa luati fiecare fursec si sa-l tavaliti prin zahar pudra.