luni, 28 iulie 2014

Pandispan cu cirese, visine, nuci prajite


O reteta de sezon, foarte simpla si la indemana oricui. Se poate face cu orice fel de fructe de sezon, dar varianta mea preferata trebuie neaparat sa contina visine. Inca se mai gasesc visine in piata dar m-am aprovizionat si pentru iarna si am cateva caserole in congelator. Dar la fel de buna, aromata si pufoasa e si varianta cu caise si piersici. Azi va propun aceeasi reteta de pandispan, in care am adaugat cirese, visine, nuci prajite si tocate grosier.

-6 oua
-300 g zahar
-300 g faina
-1 praf de copt
-1 plic zahar vanilat
-coaja rasa de la o lamaie
-4 linguri apa clocotita
-4 linguri ulei
-1 ceasca visine fara samburi
-1 ceasca cirese fara samburi
-80 g nuci prajite si tocate grosier
+
-zahar vanilat pentru pudrat
-50 g ciocolata neagra topita

Albusurile se bat spuma. Se adauga apoi alternativ zaharul si apa clocotita si se bat in continuare pana se topeste zaharul. Se adauga uleiul si galbnusurile, apoi se lasa mixerul deoparte si se adauga faina amestecata cu praful de copt si coaja rasa de lamaie. Se amesteca usor cu o lingura, de jos in sus pana se omogenizeaza, apoi se toarna compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Se pun ciresele si visinele, nucile si se pune tava in cuptorul preincalzit, la foc mic timp de 35 minute.(o parte din cirese si visine le-am dat prin putina faina pentru a nu se lasa la fund.) Cand e gata, se lasa sa se raceasca, apoi se pudreaza cu zahar si se traseaza linii din ciocolata topita si se taie in patrate potrivit de mari.
E o prajitura foarte buna, spornica, aromata, pufoasa.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru sfaturi, sugestii, comentarii decente. Mesajele anonime, indecente, injurioase nu vor fi publicate.