miercuri, 10 martie 2021

Tort cu morcovi - Carrot cake

 

Cristina Toth - Diva in bucatarie, m-a invitat sa particip la proiectul ei online, Gatesc cu prietenii. Am urmarit acest proiect si am vazut-o gatind impreuna cu mai multi bloggeri. La un moment dat, ma gandeam si eu ce norocosi sunt bloggerii care locuiesc in Bucuresti, pentru ca pot participa la acest proiect. Acum, acest proiect al Cristinei de desfasoara online si iata ca am si eu privilegiul sa particip. Multumesc Cristina!

Pentru acest proiect, n-am stat prea mult pe ganduri si am pregatit (in sfarsit!) celebrul Tort cu morcovi. Adevarul e ca de mult ma tot pregatesc sa fac acest tort, dar ideea ca acest tort contine destul de multi morcovi, ma facea sa dau un pas inapoi. Mare greseala, pentru ca tortul a iesit absolut delicios si toti ai casei au fost foarte incantati. Bine, Alex mai putin, pentru ca in opinia lui, un desert perfect trebuie sa contina obligatoriu ciocolata. Dar pitica mea a mancat cu mare pofta.

Ingrediente blat:

(Am copt doua blaturi in doua forme de tort cu diametru 18 cm)

-300 g faina

-1 lingurita si jumatate bicarbonat de sodiu

-1 lingurita praf de copt

-1/2 lingurita scortisoara

-225 ml ulei

-100 g zahar brun

-150 g zahar alb

-4 oua mari 

-350 g morcov ras pe razatoarea mica

-100 g nuci maruntite

-1/2 fiola esenta de vanilie

 

Intr-un castron se amesteca faina cu praful de copt, bicarbonatul de sodiu si scortisoara. In bolul robotului se adauga ouale, zaharul si uleiul, esenta de vanilie si se mixeaza pana se dizolva zaharul. Se adauga apoi faina amestecata cu praful de copt, bicarbonatul de sodiu si scortisoara. Se omogenizeaza compozitia, apoi se ia deoparte vasul robotului, se adauga morcovii rasi si nucile maruntite si se amesteca cu o spatula. Se toarna compozitia in cele doua forme de tort. tapetate cu hartie de copt. Se coc blaturile 30 minute la 170C functie cu ventilatie. 

Dupa ce blaturile se racesc complet, se taie fiecare in doua foi egale. In final vom avea 4 foi de blat. Blaturile au textura umeda si sunt foarte bune la gust. 

Ingrediente crema:

-400 g crenma de branza (am folosit branza Pilos de la Lidl)

-200 g mascarpone

-160 g zahar pudra

-1/2 fiola esenta de vanilie

-200 ml smantana pentru frisca (Pilos)

 

Aceasta crema are avantajul ca e foarte simplu de facut, e delicioasa si e perfecta si pentru decorat.

In bolul mixerului se pun toate ingredientele pentru crema si se mixeaza la viteza maxima, aproximativ 3 minute. 

Aproximativ 2/3 din crema se repartizeaza intre blaturile tortului, iar cu restul se acopera tortul inclusiv marginile. Eu am facut si niste flori si frunze, sa simtim ca a venit primavara. 

Tortul astfel decorat se pune in frigider minim o ora, dupa care se poate felia. E delicios, blatul are o textura umeda si se combina perfect cu crema fina de branza. 












marți, 9 martie 2021

Gözleme

 


 
Cred ca stiti deja ca sunt o fana a bucatariei orientale, indiferent ca vorbim aici de bucataria arabeasca sau turceasca. Turcii sunt neintrecuti cand vine vorba despre placinte. Dintre placintele turcesti pe care le-am incercat pana acum, cel mai mult mi-a placut Suberek. Dar va recomand sa incercati si Sigara borek sau Placinte turcesti cu branza si spanac, dar coapte in cuptor. Si desigur, nu uitati de celebra Baclava turceasca.
Turcii consuma foarte multe legume si retetele lor sunt bazate indeosebi pe legume. Simple, delicioase si sanatoase. 
Aluatul contine faina sare, apa, ulei, drojdie. Dar am vazut retete de gozleme cu aluat facut doar din faina, sare si apa. 

Ingrediente:
-500 g faina
-1 lingurita sare
-25  drojdie 
-250 ml apa calduta
-1 lingura ulei
 
Intr-un bol incapator se pune faina si sarea. Separat se activeaza drojdia in apa calduta in care se adauga o jumatate lingurita zahar si o lingura faina. Se toarna maiaua peste faina, se amesteca, de adauga si uleiul si se framanta aluatul pana cand nu se mai lipeste de maini.  Se acopera vasul cu un prosop de bucatarie si se lasa sa creasca aproximativ o ora. 
(Daca aveti masina de paine, sariti peste etapa framantatului manual si punetingredientele in masina de paine. Eu asa am facut. 😏.)

Umplutura:
-450 g spanac congelat
-200 g telemea
-100 g cascaval
-1 ceapa
-2 catei de usturoi
-1 lingura ulei de masline
-sare, piper

Se toaca ceapa si usturoiul marunt si se calesc in uleiul de masline. Se adauga spanacul . (Eu am folosit spanac congelat, pe care l-am pus in apa fiarta, l-am lasat sa dea in clocot, apoi l-am scurs si stors de apa.) Se lasa sa se raceasca si se adauga telemeaua si cascavalul ras, sare si piper dupa gust. Optional, puteti adauga si fulgi de chili. 

Aluatul se imparte in opt bucati egale. Fiecare bucata se intinde intr-o foaie patrata, se pune umplutura si se pliaza marginile astfel incat sa nu iasa umplutura. Se pun placintele intr-o tigaie de teflon unsa cu putin ulei si se prajesc cate 2-3 minute pefiecare parte. Se servesc calde. Alex a zis ca sunt geniale aceste placinte si sa mai fac. :)