vineri, 24 aprilie 2015

Prajitura Tosca




Din ciclul "am bifat-o si pe asta", azi, prajitura Tosca. Blat cu fulgi de cocos si mac, crema de vanilie, biscuiti insiropati si ciocolata. Prajitura aceasta e unsa din specialitatile mamei mele, doar ca eu am adaptat-o dupa gustul nostru. Eu nu mai folosesc de multi ani creme cu budinca si margarina Rama, astfel ca prajitura mea nu prea mai seamana cu cea pe care o face mama.

Blat:
-8 albusuri
-250 g zahar
-100 g fulgi de cocos
-100 g mac
-3 linguri faina
-1 plic praf de copt
-coaja rasa de la o limeta

Albusurile se bat spuma tare, apoi se adauga treptat zaharul si se bat in continuare pana cand zaharul se topeste si rezulta o bezea lucioasa si tare. Intr-un bol se amesteca ingredientele uscate (fulgii de cocos, macul, faina si praful de copt) si se toarna peste albusurile batute spuma. Se amesteca totul cu o lingura sau cu o spatula si se toarna compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt. (Am folosit o tava 28/38 cm).
Se introduce tava in cuptorul preincalzit, la foc mic si se coace blatul 30-35 minute pana cand trece testul cu scobitoarea.

Crema:
-8 galbenusuri
-4 linguri amidon (daca va place mai mult, puneti o budinca de vanilie)
-200 g zahar
-600 ml lapte
-1 plic gelatina hidratata in apa
-300 ml frisca lichida
-1 lingurita extract de vanilie

Galbenusurile se amesteca cu zaharul si amidonul, se adauga laptele caldut si se fierbe crema pana cand se ingroasa si capata consistenta unei budinci. Se lasa putin sa se rcoreasca apoi se adauga gelatina hidratata si se amesteca pana se dizolva toata gelatina. Cand crema e suficiet de rece se dauga si frisca batuta. Se omogenizeaza crema apoi se intinde peste blat.

Sirop:
-4 linguri zahar
-200 ml apa
-esenta de rom

Zaharul se caramelizeaza, se adauga apoi apa si se fierbe siropul pana se topeste caramelul. Se adauga apoi esenta de rom si se lasa siropul sa se raceasca de tot.

Decor:
-2 pachete de biscuiti petit beure
-200 g ciocolata
-100 ml frisca lichida

Biscuitii se trec prin sirop si se aseaza unul langa altul peste crema. Nu trebuie tinuti in sirop pentru ca se vor sfarama, deci doar se trec prin sirop. Ciocolata se topeste pe baie de aburi sau la microunde, se amesteca cu frisca lichida si se glazureaza prajitura. Se pune prajitura in frigider minim 3 ore dupa care se poate taia.
Enjoy!




 





Un comentariu:

Multumesc pentru sfaturi, sugestii, comentarii decente. Mesajele anonime, indecente, injurioase nu vor fi publicate.