marți, 3 martie 2026

Baghete cu masline


 

Pot sa va spun cu mana pe inimia, ca odata ce gustati aceste baghete, veti constata ca dau dependenta. Eu nu sunt o consumatoare de paine in general, dar dara nu m-as abtine eroic, as putea manca o bageta intreaga doar cu putin unt cu sare de mare. Nu cred ca exista ceva mai bun. Coaja crocanta, miezul moale si pufos, aroma uleiului de masline si a maslinelor o fac pur si simplu irezistibila. Totusi, pentru ca in general nu mananc paine, pregatesc aceste baghete doar in week-end. 

Daca va mai spun si cat de usor se pregatesc si nu au nevoie de framantare, cred ca v-am cucerit. 

Ingrediente:

-400 g faina alba

-100 g faina integrala

-1 plic drojdie uscata

-1/2 lingurita zahar 

-400 ml apa calduta 

-1 lingurita sare

-3 linguri ulei de masline

-150-200 g masline taiate in bucati (eu am pus masline negre si verzi) 

 

Intr-un bol incapator se adauga faina, drojdia uscata, zaharul si apa calduta. Se amesteca cu o lingura de lemn sau cu o spatula din silicon (prefer a doua varianta) pana cand nu mai ramane faina in vas. Se adauga apoi sarea si uleiul de masline si se amesteca din noi pana rezulta o compozitie moale si lipicioasa. Se acopera vazul cu folie alimentara si se lasa deoparte 15 minute. In acest timp vom taia bucati maslinele.

Dupa cele 150 minute, se adauga maslinele si se pliaza aluatul cu mana sau cu ajutorul spatulei. Aluatul e destul de moale si lipicios si mie mi-e mai usor sa folosesc spatula. Faceti aceste impachetari de jos in sus, acoperind maslinele astfel incat sa se inglobeze in aluat. Dupa aceasta etapa, se acopera din nou bolul cu folie alimentara si se lasa sa dospeasca timp de o ora.  Aluatul va creste mult in volum si va deveni pufos si aerat. 

Pe planul de lucru se presara faina si se rastuarna aluatul. Eu m-am folosit tot timpul de spatula de silicon, pentru ca aluatul e foarte moale si lipicios. Aluatul de imparte in 3 sau mai multe bucati. Depinde in ce tava veti coace baghetele. Eu am o tava specifica pentru copt baghete si imi ies 3 baghete lungi. Daca nu aveti astfel de tava, le coaceti int-o tava obisnuita, pe hartie de copt. 

Se presara faina si peste cele trei bucati de aluat. Fiecare bucata se rasuceste si se pune in tava. Am mai lasat tava astfel pregatita aproximativ 15 minute pana s-a incalzit cuptorul. Eu le coc in cuptorul preincalzit la 225 C timp de 25 minute. In cuptor am pus 100 ml apa in orificiul pentru apa . Apa se va evapora iar in cuptor se vor forma aburi iar coaja baghetelor va fi crocanta. 

Sunt absolut delicioase.  
















miercuri, 28 ianuarie 2026

Noodels cu legume

 


Aceasta mancare din bucataria asiatica este una din preferatele lui Alex. Este o mancare vegana delicioasa ieftina si usor de preparat. Si avand in vedere bogatia de legume gatite al dente, este si o mancare sanatoasa. Sa nu mai spun ca la cat de bine arata asa colorata, o mananci cu ochii mai intai. 😍
 
Ingrediente: (4 portii)

-1 ceapa mare
-1 fir ceapa verde 
-2 catei de usturoi
-1 morcov mare
-1 ardei gras/kapia rosu
-1 dovlecel mediu
-250 g ciuperci champignon
-2 linguri ulei de masline 
-o bucata ghimbir ras (cam 2 cm)
-1 lingurita boia afumata
-1/2 lingurita fulgi de chili 
-piper macinat
-3 linguri sos de soia
-1 lingura sos hoisin (se poate omite daca nu aveti) 
-1 lingurita susan
-patrunjel verde
-2-3 codite de ceapa verde 
+
-1 pachet 250 g noodels chow mein 
 
Legumele curatate si spalate se taie solzisori/felii subtiri/bastonase, dupa caz. (Vezi pozele de mai jos.)
Intr-o tigaie antiaderenta se pun 2 linguri de ulei de masline si se caleste ceapa, usturoiul si ceapa verse. Dupa 2 minute, se adauga morcovul si ardeiul si se mai calesc 2-3 minute. Cand incep sa se inmoaie, se adauga dovlecelul si ciupercile, apoi ghimbirul ras, restul de condimente si sosuri. Se mai calesc legumele cateva minute. Dovleceii si ciupercile vor lasa mai multa apa, motiv pentru care le vom cali pana se evapora din apa lasata de acestea. 
Intre timp se pun la hidratat noodelsii, conform instructiunilor de pe pachet.  Apoi se clatesc cu apa rece si se scurg bine de apa. Se pun peste legumele calite si se amesteca. Se presara deasupra patrunjel verde tocat, coditele de ceapa verde tocata si susanul. 
Un deliciu! 
Nota: daca nu va doriti neaparat o reteta vegana, pe langa legume puteti adauga si un piept de pui taiat felii subtiri si prajit.  
 

 

 








luni, 26 ianuarie 2026

Rulouri cu afine si crema de branza

 

 

Aceste rulouri pufoase, apetisante si aromate, sunt o alternativa la celebrele Cinamon rolls. Doar ca in loc de unt, zahar brun si scortisoara, aluatul e uns cu o umplutura de afine, ceea ce, dupa parerea mea le face absolut irezistibile. 

Ingrediente:

-500 g făină 

-110 g zahăr

- 1 plic zahăr vanilat

- coaja rasă de la o lămâie bio

 -1 ou + 1 gălbenuș

- 200 ml lapte călduț.

- 80 g unt topit

-1 plic drojdie uscata 

 

Pentru umplutură

- 250 g afine (congelate am avut eu)

- 3 linguri zahăr

- 1 lingură amidon

- 3 linguri apă 

+

-100 ml smantana pentru frisca

Glazura:

-50 g unt moale

-80 g crema de branza

-100 g zahar pudra 

 

Ca de obicei, eu am pregatit aluatul la masina de paine. Nu prea imi place sa framant cu mana si daca tot am masina de paine, mi se pare foarte comod sa ma folosesc de ea.
In cuva masinii de paine se pun mai intai laptele caldut, untul moale, uleiul, galbenusurile, zaharul, vanilia, coaja de lamaie, faina si in final drojdia, avand grija sa nu intre in contact cu ingredientele lichide. Se seteaza masina de paine pe programul de framantare si dospire, care la masina mea e programul 8 si timp de 1 ora si 30 minute ea isi va face treaba. 
Intre timp am pregatit umplutura de afine. Am pus toate ingredientele intr-o cratita si am pus la fiert, pe foc mic, amestecand cu grija sa nu se prinda, pana cand a capatat consistenta unei budinci. 
Dupa finalizarea programului de framantare si dospire, se scoate aluatul si se intinde intr-un dreptunghi de aproximatib 35/25 cm, cu grosimea de 1cm, pe suprafata de lucru usor infainata. 
Peste aluat se intinde umplutura de afine, se ruleaza strans si se taie in 12 rulouri cat de cat egale. Rulourile se pun in tava tapetata cu hartie de copt, se acopera tava cu un prosop si se mai lasa rulourile la dospit 20 minute. Dupa cele 20 de minute, rulourile se stropesc cu 100 ml smantana dulce pentru frisca (Pilos am folosit eu) si se coc in cuptorul preincalzit la 170 C timp de 30-35 minute. 
Dupa ce s-au copt, se scoate tava si se glazureaza rulourile cu crema de branza amestecata cu unt si zahar pudra. Absolut delicioase! 












joi, 22 ianuarie 2026

Indiene de cofetarie

 

Indienele sunt niste prajituri de cofetarie, pe care le gaseam si pe vremea copilariei mele. Erau cateva prajituri bune, care se gaseau in cofetarii pe vremea comunismului si pentru ca ingrediente nu se gaseau, era exclus sa fie pregatite acasa. Astfel ca ne delectam uneori cu cate o prajitura buna cand ieseam la o cofetarie. Acasa, mama ne facea cate o Albinita, Tavalite, Jerbo, Cornulete, Islere, prajituri mai putin pretentioase si unde untul se putea inlocui cu margarina. Nici vorba de frisca, mascarpone, ciocolata etc.

Imi amintesc ca indienele aveau coji insiropate cu rom, un strat bogat de frisca si deasupra o glazura lucioasa de fondant cu cacao. 

Eu am inlocuit fondantul cu ciocolata neagra, pentru ca fondantul e facut din foarte mult zahar, e extrem de dulce si nici nu sunt o fana declarata a fondantului. Si oricum prajitura e suficient de dulce, de calorica si continutul de zahar e oricum unul destul de mare.

Reteta e una simpla, se pregateste foarte usor si destul de rapid. Si se mananca si mai rapid. :)


Ingrediente coji:

-4 oua

-100 g zahar

-1 plic zahar vanilat

-125 g faina

 

Se bat albusurle spuma cu un praf de sare, apoi se adauga zaharul si zaharul vanilat in 2 etape si se bate in continuare pana se topeste zaharul si obtinem o bezea lucioasa si tare. Peste bezea se adauga galbenusurile, apoi se adauga faina si se omogenizeaza cu ajutorul unei spatule, avand grija sa nu iasa aerul, pentru ca in timpul coacerii, cojile indienelor sa creasca si sa fie bombate.

Sirop:

-400 ml apa

-200 g zahar

-1 fiola esenta de rom

 

Apa si zaharul se pun la fiert. Dupa ce zaharul se topeste, se ia vasul de pe foc si se adauga esenta de rom.


Ingrediente umplutura:

-300 ml smantana pentru frisca

-100 g mascarpone

-3 linguri zahar pudra

-1 lingurita extract de vanilie

 

 In bolul mixerului se pune crema mascarpone, smantana pentru frisca, zaharul pudra si esenta de vanilie si se mixeaza pana rezulta o spuma ferma. Atentie sa nu bateti prea mult, sa nu se taie frisca.


Glazura:

-100 g ciocolata neagra

-100 ml smantana lichida pentru frisca

 

Jumatate din cojile indienelor se vor insiropa bine cu siropul de rom. Celelalte se glazureaza cu ciocolata topita. Pe cojile insiropate se spriteaza cu ajutorul unui posh cu varf stelat, frisca batuta cu mascarpone si peste frisca se pun cojile glazurate cu ciocolata. Se pun prajiturile in frigider minim 2 ore inainte de servire.