miercuri, 25 decembrie 2019

Fursecuri fragede "sarutarile maicutelor"


Aceasta reteta a Laurei Laurentiu a devenit foarte populara, probabil cea mai populara reteta de pe blogul ei. Un fel de virus, as spune eu, care a pus stapanire pe grupurile culinare de pe facebook. Daca veti face aceste fursecuri, veti intelege motivul. :) Sunt atat de fragede si aromate incat va veti indragosti de ele si categoric, o portie nu va fi suficienta. De fapt, eu v-as sfatui sa faceti din start doua portii. In ciuda aparentelor, nu sunt foarte migaloase, desi poate asa par. Nu va speriati, "impachetatul" fursecurilor merge destul de repede. Recomand sa folositi doua tavi, pentru ca dintr-o portie va vor iesi doua tavi si astfel, cat timp se coace prima tava, puteti face restul de fursecuri pentru a doua tava. Teoretic ar trebui sa va iasa 36 de "boccelute",dar mie mi-au iesit doar 31, pentru ca am ramas fara umplutura. Poate am pus prea multa umplutura la primele fursecuri si de aceea nu mi-a mai ramas pentru ultimele 5 bilute de aluat. Pe facebook, am vazut ca unele doamne care au incercat reteta, au spus ca le-a ramas umplutura.

Ingrediente aluat:
-200 g faina
-100 g unt cu 80 % grasime
-3 galbenusuri
-1 praf de sare
-1 plic zahar vanilat
-1 lingura cu varf, smantana fermentata cat mai grasa (eu am folosit una cu 25% grasime)
-faina pentru presarat planul de lucru

Ingrediente crema:
-3 albusuri
-1 praf de sare
-100 g zahar
-200 g nuca macinata
-coaja rasa de la o lamaie
-50 g stafide


(Referitor la ingredientele pe care le folosesc, puteti vedea in imagine, faina de la Lidl. In ultima perioada imi fac cumparaturile de la Lidl si cumpar aproape totul de acolo. Am folosit toate tipurile de faina de la ei si toate sunt foarte bune. Untul pe care il folosesc la prajituri, este in general cel de la Unicarm. Cel in ambalaj rosu, cu 80% grasime mi se pare perfect. Are un gust bun si cremele imi ies perfect. Nu mi s-a intamplat niciodata sa mi se taie vreo crema la care am folosit acest unt. Fac aceste precizari, pentru ca pe grupurile de pe facebook, am vazut deseori intrebari referitoare la unt, faina, frisca si alte ingrediente pe care le folosim. )

Intr-un castron incapator, punem faina, sarea, zaharul vanilat si untul taiat cubulete. Amestecam cu varfurile degetelor, pana capata un aspect nisipos. (Se procedeaza ca la aluaturile pentru tarte.) Adaugam galbenusurile si smantana si framantam pana se leaga aluatul. Impartim aluatul in 36 bucati egale. (eu am cantarit aluatul si mi-au iesit bilute de 12-13 g). Bilutele le punem pe un platou, le acoperim cu folie alimentara si le punem in frigider, pentru o ora.
Intre timp pregatim crema.
Punem albusurile impreuna cu un praf de sare, intr-un bol si le batem cu mixerul, pana obtinem o spuma ferma. Adaugam treptat zaharul si batem in continuare, pana se topeste zaharul si obtinem o bezea lucioasa. Adaugam nuca macinata, coaja rasa de la o lamaie (preferabil bio) si stafidele si amestecam cu o spatula. Acoperim bolul si lasam bezeaua , pe masa in bucatarie, timp de 45-50 minute. (Acum, eu am tras o fuga pana la Lidl, am lipsit vreo ora si jumatate si bezeaua a stat frumusel pe masa si a fost ok.)
Dupa acest timp, scoatem aluatul din frigider si luam fiecare biluta si o intindem cat ai subtire, circular, sub forma unor discuri cu diametrul de 12-13 cm. (cam cat o farfuriuta de la cescutele de cafea)
Pe fiecare disc, punem cate o lingurita de umplutura si adunam marginile, lipindu-le si dand forma unor boccelute. (Incercati sa lipiti bine marginile, altfel se vor desface in timpul coacerii. )
Se pun boccelutele intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se coc timp de 12-13 minute, saau in functie de cuptorul fiecareia. Ele trebuie sa fie rumene pe varfuri. Cat timp sunt inca fierbiti, se pudreaza cu zahar vanilat  (lucrati cu grija, ca suntfragile) si se lasa pe un gratar sa se raceasca complet. Se pastreaza in cutii de tabla, inchise ermetic. 



-















marți, 10 decembrie 2019

Bombe cu ciocolata



Aceste delicioase bombe cu ciocolata le-am descoperit pe pagina de facebook Retete by Pokhas. Pokha e o fata tare draguta si plina de calitati. Pe langa faptul ca e cea mai sexy "culinareasa", are niste retete traznet. Am incercat cateva din retetele ei Fursecuri cocostar, Pasca cu ciocolata, Sigara borek
si toate au fost delicioase .
Candva, in vara, am vazut aceste bombe postate pe pagina ei de facebook si le-am trecut pe lista de asteptare. Ieri voiam sa-i rasfat pe ai mei cu ceva dulce si ciocolatos si am facut aceste prajituri/fursecuri, nici nu stiu cum sa le numesc, asa ca raman la bombe. :D

Ingrediente:
 -1 borcan nutella
-1ou
-250 g faina
-1lingurita praf de copt
-1 lingura otet de mere
-2 linguri apa
-50 ml ulei 
-90 ml lapte
-1 praf de sare
-amidon pentru intins aluatul

Mai intai pregatim interiorul "bombelor" :D Adica, luam o tava pe care o tapetam cu hartie de copt. Cu ajutorul a doua lingurite, formam gramajoare de ciocolata pe hartia de copt. Punem tava in congelator pentru 30 minute. Intre timp ne ocupam de aluat. Punem intr-un bol oul, apa, otetul, laptele, uleiul si amestecam. Adaugam apoi faina amestecata cu sare si bicarbonatul de sodiu si amestecam pana obtinem un aluat moale si matasos. Daca e nevoie mai putem adauga o lingura de faina. Eu n-am mai adaugat. Lasam aluatul 20 minute la odihnit, apoi il rulam sub forma de sul si il impartim in atatea bucati cate gramajoare de ciocolata avem. (Pokhas spunea de 32 gramajoare, eu am impartit in 16, pentru ca atata ciocolata am avut si cred ca si bombele mele au fost mai marisoare.)

Bucatile de aluat le-am dat prin amidon si le-am intins sub forma de disc de marimea unei farfuriute. Pe piecare disc de aluat am pus cate o "bomba" intarita, am adunat marginile, le-am lipit astfel incat sa nu curga ciocolata si am incercat sa le dau o forma rotunda. Bombele obtinute, le-am pus intr-o tava tapetata cu hartie de copt si le-am introdus in cuptorul preincalzit, pentru 15 minute. Pokhas spunea ca le coace 6-8 minute, dar eu, in uptorul de la aragaz le-am tinut mai mult, pentru ca nu erau coapte. Ele trebuie sa se rumeneasca usor. (Vedeti imaginea cu "bomba" intoarsa. ) Ar fi aratat mai bine daca s-ar fi rumenit si deasupra, dar pentru a obtine aspectul dorit, e nevoie sa-mi schimb cuptorul. Eu le-am pdra cu putin zahar si le-am gustat asa calde, dar mie mi-au placut mai mult dupa ce s-au racit.











duminică, 8 decembrie 2019

American chocolate chip cookies


Am facut ieri acestibiscuitideliciosi, dupa reteta celebrei Anna Olson si au disparut rapid . Reteta e foarte simpla si rapida, contine putine ingrediente, iar rezultatul e unul deliciosi. Biscuiti crocanti la exterior si moi in interior. Ar fi mers mai multa ciocolata, desi am pus toata cutia de 100 g. Alex imi spunea ca arfi trebuit sa apara niste crapaturi pe suprafata biscuitilor. Poate cand voi reusi sa-mi echipez bucataria cu un cuptor nou, voi obtine efectul dorit. Deocamdata cuptorul e pe lista si cred ca va mai sta o perioada pe lista de asteptare...zahar

Ingrediente:
-200 g faina
-1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
-putina sare
-125 g unt moale
-50 g zahar brun
-60 g zahar alb
-1 lingurita extract de vanilie
-1 ou
-100 g picaturi de ciocolata

Untul moale se amesteca cu zaharul pana devine cremos . Se adauga apoi oul, extractul de vanilie si se omogenizeaza, dupa care se adauga ingredientele uscate (faina amestecata cu sarea si bicarbonatul de sodiu). Se amesteca totul cu o spatula iar la final se adauga picaturile de ciocolata neagra. Cu o lingurita se ia din compozitie si cu ajutorul mainilor se formeaza bilute, care se pun intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se pune tava n frigider pentru 30 minute. Anna spunea ca putem apoi congela cateva bilute si le coacem oricand avem pofta de biscuiti proaspeti. 
Dupa cele 30 minute, se introduce tava in cuptoru preincalzit si se coc biscuitii pana devin usor rumeni. Ei trebuie sa fie moi la atingere, pentru ca dupa racire se mai intaresc. Sunt deliciosi, fragezi, crocanti la exterior si moi in interior si dulci exact cat trebuie.