miercuri, 26 decembrie 2018

Cozonac din faina integrala


Pentru ca in urma unui control de rutina, am descoperit ca am glicemia mult prea mare, am trecut rapid la o dieta sanatoasa, bazata pe legume in special, fructe, carne slaba si am exclus in totalitate painea alba si in general fainoasele. Am inceput sa iau si niste capsule naturiste si deja dupa o saptamana, glicemia mea era aproape normala. Din acest motiv am incercat sa caut niste retete de dulciuri fara zahar si facute cu faina integrala. Am mai facut o sigura data o prajitura cu faina integrala, dar rezultatul nu a fost foarte satisfacator. Astfel ca am incercat sa fac un cozonac cu faina integrala si mi-a iesit ce se vede. O chestia comestibila :D dar nici pe departe la fel de bun si pufos cum e cozonacul acela adevarat. Totusi, e o idee salvatoare atunci cand poftesti ceva dulce. Pentru ca a fost un experiment, am facut un cozonac mai micut, intr-o tava mica si pentru ca cel mai mult imi place cozonacul cu mac, l-am facut si pe acesta tot cu mac, dar in principiu se poate pune orice umplutura.

Ingrediente:
-200 g faina integrala de grau
-150 g faina alba
-4 linguri indulcitor din stevie
-1 ou + 1 galbenus 
-200 ml lapte semidegresat
-50 g unt topit
-1 lingura ulei
-1 lingurita esenta de vanilie
-coaja rasa de la o portocala
-1 pliculet drojdie uscata

Umplutura mac:
-180 g mac macinat
-3 linguri indulcitor stevie
-1 lingurita esenta de vanilie
-100 ml lapte semidegresat

In plus mai avem nevoie de un galbenus de ou pentru uns cozonacul.
Eu am facut aluatul la masina de paine, astfel ca am adaugat in cuva masinii ingredientele in aceasta ordine:
-laptele caldut, untul topit, uleiul, oul + galbenusul, indulcitorul, esenta de vanilie, coaja de portocala, cele doua tipuri de faina si la final drojdia. Am setat programul de framantare si dospire si am asteptat sa creasca aluatul. Sincera sa fiu, a crescut mai mult decat m-as fi asteptat ,
Intre timp am facut umplutura astfel:
Am pus intr-o cratita laptele si l-am lasat sa se infierbante. Am adaugat macul macinat, indulcitorul si esenta de vanilie si am amestecat.
Aluatul l-am intins intr-o foaie dreptunghiulara, am pus deasupra crema de mac, am rulat si l-am pus in tava tapetata cu hartie de copt. Am acoperit cozonacul cu un prosop de bucatarie si l-am mai lasat sa creasca 30 minute. N-a mai crescut foarte mult. L-am uns cu galbenus de ou, apoi l-am copt in cuptorul preincalzit, pe treapta a doua a aragazului timp de 50 minute. L-am lasat sa se raceasca, apoi l-am taiat si l-am gustat. Ce pot sa spun? E dulce, e aromat, e comestibil, dar nu are acea textura si acea pufosenie pe care o are cozonacul clasic. Dupa doua zile incepe sa devina faramicios. Probabil reteta se mai poate ajusta, imbunatati, dar niciodata nu va fi ca si cozonacul clasic.













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru sfaturi, sugestii, comentarii decente. Mesajele anonime, indecente, injurioase nu vor fi publicate.